Social-democratii suceveni spera intr-o prezenta masiva la vot la referendumul din 29 iulie (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Social-democraţii suceveni speră ca în data de 29 iulie când va avea loc referendumul în vederea demiterii preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în faţa urnelor de vot se vor prezenta cât mai mulţi alegători din judeţ.

„În ceea ce ne priveşte, mizăm pe o prezenţă masivă a sucevenilor duminică la vot, în jurul 400 de mii de alegători ce îşi vor exprima opinia vis-a-vis de criza politică provocată de Traian Băsescu. Referendumul trebuie validat, Traian Băsescu trebuie să plece acasă pentru ca USL să poată guverna în linişte pentru o dezvoltare a nivelului de trai a locuitorilor din această ţară şi o dezvoltare a României”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Milici, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava, Cătălin Nechifor, şi-a exprimat şi el încrederea că pe parcursul zilei de duminică vor fi prezenţi la secţiile de votare din judeţ, cel puţin la fel de mulţi alegători câţi s-au prezentat la alegerile locale din iunie anul curent.

„Cred că înainte de a face orice fel de comentariu trebuie să participi la vot, trebuie să-ţi exerciţi acest drept democratic şi sunt convins că cei care sunt conştienţi de puterea şi importanţa acestui gest atât de simplu de conştiinţă civică. Varianta în care ar fi să rămână mai departe Traian Băsescu, una pe care nu vreau să o admit pentru că ar trebui să gândesc absurd, pentru români mai rămân două variante, ca mai departe să fie pentru toţi locuitorii acestei ţări rău sau foarte rău”, a conchis Cătălin Nechifor.


Intră acum și în grupul de