Gratarele facute la intamplare au aprins alte doua miristi din judet, pe parcursul zilei de duminica


Intră acum și în grupul de

Grătarele făcute la întâmplare şi focul lăsat nesupravegheat au aprins duminică în jurul prânzului alte două suprafeţe de teren acoperit cu vegetaţie uscată din judeţul Suceava.

Incidentele vin după ce sâmbătă, pompierii suceveni au fost nevoiţi să intervină în nu mai puţin de alte patru situaţii în care hectare întregi de mirişti au fost cuprinse de flăcări.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de purtătorul de cuvânt în cadrul ISU Suceava, slt. Marian Ruscan, unul dintre incendiile de duminică a fost înregistrat pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Doar intervenţia promptă a pompierilor militari din cadrul Detaşamentului din localitate a făcut ca focul să nu se extindă şi la autogara din oraş, o staţie peco şi câteva anexe aflate în apropierea terenului înghiţit de flăcări.

Cel de-al doilea incident s-a semnalat pe raza satului Capu Codrului, comuna Păltinoasa, în acest caz intervenind lucrătorii Gărzii Gura Humorului reuşind să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la culturile agricole din vecinătate.


Intră acum și în grupul de