Primaria Suceava a demarat o ampla campanie de curatenie si salubrizare a orasului pe cartiere (VIDEO)

În lipsa edilului-şef al municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, aflat în concediu, viceprimarii oraşului au demarat o amplă campanie de salubrizare a oraşului structurată pe cartiere.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri, viceprimarul PNL, Ovidiu Doroftei, a declarat că nu va înceta să depună toate eforturile în acest sens până când cineva va veni la conducerea Primăriei Suceava şi va spune “Gata, e de ajuns cât s-a făcut”, dar totodată, e convins că acel moment nu va fi prea curând.

“Primul cartier unde am intervenit a fost Obcini, iar rezultatele se văd deja şi urmează George Enescu şi Zamca. Începând însă cu ziua de azi (n.n. miercuri 1 august) am direcţionat echipele de intervenţie către Satul Bucovinean şi parcul Şipote care face legătura oraşului pe jos cu Cetatea de Scaun pentru a reabilita întreaga zonă având în vedere manifestările ce urmează a se derula întreaga lună în oraş şi să nu se sperie oamenii, să le fie frică turiştilor să treacă pe acolo”, a declarat Ovidiu Doroftei.

Viceprimarul sucevean a mai afirmat că după această acţiune, echipele se vor întoarce printre blocurile municipiului şi fiecare colţişor de spaţiu verde va fi luat la puricat deoarece multe zone din municipiul reşedinţă de judeţ au fost uitate de foarte mult timp sau nu au cunoscut niciodată intervenţia echipelor de la Domeniul Public.