Batrana din Cornu Luncii, inselata de doua femei care au pretins ca achizitioneaza sticle goale si pet-uri

În ciuda numeroaselor cazuri prezentate cu privire la înşelarea unor persoane care rămâneau fără banii strânşi pe când credeau că vând vechiturile din gospodărie unor cumpărători binevoitori, bătrânii suceveni nu se învaţă minte şi pace.

O femeie de 79 de ani din satul Băişeşti, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, a rămas fără nici un leu, după ce la locuinţa acesteia au venit două persoane care doreau să achiziţioneze sticle goale şi pet-uri din material plastic.

Potrivit IPJ Suceava, este vorba despre două femei care se deplasau cu ajutorul unui autoturism de culoare gri.

Pe când una dintre persoane negocia cu bătrâna, cealaltă a reuşit ca într-un moment de neatenţie a proprietarei casei să fure de pe o pernă o carte în care victima ţinea 600 de lei şi suma de 400 de euro.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.