10.000 de oameni au participat la hramul Manastirii Sucevita, in acest weekend

Peste 10.000 de persoane au luat parte, începând de sâmbătă şi până luni seară, la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi hramului Mănăstirii Suceviţa.

În cele trei zile de sărbătoare, în parcarea situată în zona centrală a comunei, în fața mănăstirii, s-a organizat bâlci, iar în curtea mănăstirii au fost oficiate slujbe religioase în aer liber.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, pentru buna derulare a evenimentelor poliţiştii din cadrul Secției nr.3 Marginea împreună cu poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Vicovu de Jos și Serviciului de Intervenție Rapidă din cadrul IPJ Suceava, cu sprijinul lucrătorilor Detașamentului de Jandarmi Rădăuți, au acționat în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine pe raza comunei Sucevița.

“În perioada măsurilor de ordine s-au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 3.000 de lei, astfel că măsurile de ordine asigurate au contribuit la menținerea climatului de siguranță publică pe timpul desfașurării manifestării, având un impact pozitiv asupra participanților, fără a fi înregistrate infracțiuni stradale, fapte grave cu violență, accidente rutiere, blocări ale traficului rutier sau alte evenimente deosebite”, a mai declarat Gabriel Pantiru.