Un tanar din Radauti a sarit la bataie la politistii care incercau sa-l legitimeze


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 18 ani din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, a sărit la bătaie la poliţiştii care l-au oprit în trafic şi i-au solicitat să se legitimeze.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, este vorba despre un echipaj de siguranţă publică având atribuţiuni de poliţie rutieră, care executa serviciul de patrulare în municipiul Rădăuţi pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri.

Aproape de miezul nopţii, organele de ordine au observat pe Calea Cernăuţi, din localitate, un mopedist care nu avea cască de protecţie şi echipament reflectorizant. “În timp ce efectuau verificări privind datele de identificare ale conducătorului, poliţiştii au observat trecând prin dreptul lor, din direcţia străzii General Iacob Zadik spre strada Constantin Dobrogeanu Gherea, un alt moped, pe care se aflau 2 persoane. Întrucât nici aceştia nu purtau căşti de protecţie şi echipament reflectorizant pe timp de noapte, au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele luminoase şi acustice puse în funcţiune. Întrucât conducătorul motoscuterului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor rutieri, echipajul a continuat urmărirea pe o distanţă de aproximativ 500 metri, până la intersecţia străzilor Constantin Dobrogeanu Gherea cu Pîraielor”, ne-a declarat Gabriel Panţiru.

Imediat ce au intrat pe ultima stradă, la o distanţă de aproximativ 30 metri, pe partea dreaptă a drumului, au observat sub o salcie motoscuterul urmărit, care avea luminile stinse.

“Agenţii de poliţie au oprit în spatele mijlocului de deplasare, iar după ce şi-au declinat identitatea, au solicitat celor două persoane, respectiv conducătorului şi persoanei de sex feminin care îl însoţea, să se legitimeze. În acel moment, conducătorul scuterului, a început să adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă poliţiştilor, refuzând să se legitimeze”, a completat insp.princ. Gabriel Panţiru.

În acel moment, organele de poliţie i-au adus la cunoştinţă că va fi folosită forţa pentru a fi condus la sediul poliţiei întrucât refuză să se supună măsurilor poliţieneşti, dar tânărul a devenit brusc violent lovindu-l cu pumnul pe unul dintre agenţi şi cu piciorul pe celălalt.

Angajaţii IPJ au fost nevoiţi să folosească forţa reuşind imobilizarea şi încătuşarea la sol a agresorului, timp în care tânăra care îl însoţea pe agresor a fugit de la faţa locului.

“Ajuns la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, agresorul a continuat să adopte un comportament violent, ameninţând toţi agenţii de poliţie şi refuzând în continuare să dea date privind identitatea sa dar la scurt timp, s-a prezentat la sediu un bărbat din municipiul Rădăuţi care a declarat că persoana implicată în incident este fiul său în vârstă de 18 ani, iar fata care a părăsit locul faptei este sora acestuia de 16 ani”, a mai declarat Gabriel Panţiru.

Întrucât băiatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,38 mg alcool pur în aerul expirat, astfel că acestuia i-a fost întocmit proces verbal de sancţiune contravenţională, întrucât a condus mopedul, fără a purta cască de protecţie, îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante pe timp de noapte şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, stabilindu-se 14 puncte amendă în cuantum total de 980 lei. După achitarea amenzii, tânărul va trebui să răspundă şi în faţa procurorilor deoarece a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj.


Intră acum și în grupul de