Intră acum și în grupul de
Luni începe cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012 pentru care, la Suceava, sunt estimaţi să participe 4.138 de candidaţi.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, la nivelul judeţului s-au constituit 13 centre de examen şi 3 centre zonale de evaluare.
46.98 % promovabilitatea la BAC 2012 în judeţul Suceava
Reamintim că după prima sesiune a examenului, promovabilitatea la nivelul judeţului nostru a fost de 46,98%, comparativ cu anul trecut, când Suceava s-a aflat printre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte rata de promovare, situându-se pe locul al doilea pe ţară. Astfel, în 2011, înainte de contestaţii, promovabilitatea la nivelul judeţului Suceava a fost de 65,03%, iar după contestaţii, de 66,25%.
Practic, după prima sesiune de BAC din 2012, 52,97% dintre candidaţi au fost respinşi, peste 89% dintre aceştia obţinând medii sub cinci.
Calendar BAC 2012 sesiunea de toamnă:
20-21 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);
20-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);
21-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C);
23-24 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D);
27 august: Proba scrisă la limba şi literatura română;
28 august: Proba scrisă la limba maternă;
29 august: Proba obligatorie a profilului;
31 august: Proba la alegere a profilului şi specializării;
2 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea constestaţiilor (16:00-20:00);
3-4 septembrie: Rezolvarea contestaţiilor;
5 septembrie: Afişarea rezultatelor finale.