Cetatea 1932 Suceava a obținut un punct în deplasarea de la Bacău, după 2-2 cu FC Bacău, în etapa a VIII-a a Ligii 2 – Casa Pariurilor. Formația pregătită de Petre Grigoraș a întors scorul în repriza secundă și a fost aproape de victorie, însă gazdele au egalat în primul minut al prelungirilor.

În prima jumătate, FC Bacău a avut inițiativa și ocaziile mai clare. Presiunea s-a concretizat în minutul 31, când Andrei Pavel a deschis scorul. Băcăuanii au plecat la vestiare cu 1-0.
Sucevenii au început ofensiv repriza a doua și au căutat constant egalarea. Golul de 1-1 a venit în minutul 55: lovitură liberă executată din dreapta de Ferhaoui, mingea a fost deviată în propria poartă de Tomas Lacerda.
Partida a rămas deschisă. Bacăul a încercat să revină în avantaj, dar portarul Micu și bara porții Cetății au ținut scorul. În minutul 84, Denis Bujor a obținut un penalty după o intervenție întârziată a portarului gazdelor, iar Lóránd Fülöp a transformat de la 11 metri: 2-1 pentru oaspeți.
Cetatea părea să plece cu toate cele trei puncte, însă în primul minut al prelungirilor nou-intratul Oasenegre a egalat, 2-2. Un rezultat echitabil raportat la desfășurarea jocului.
Petre Grigoraș a început cu: Micu – Golofca, Cimbru, Burdeț, Perju, Marian Ilie – Sumanariu, David – Fülöp, Ferhaoui – Răducan. Pe parcurs au mai evoluat Kyrychenko, Bujor, Farcaș, Ilie Marian și Tucaliuc.
După pauza competițională prilejuită de acțiunile naționalelor, Cetatea 1932 Suceava revine pe Areni sâmbătă, 10 octombrie, în etapa a IX-a, contra CSC Dumbrăvița.
Intră acum și în grupul de





