Acasă Actualitate Incendiu la o gospodărie din Zaharești. Pompierii au salvat casa de locuit...

Incendiu la o gospodărie din Zaharești. Pompierii au salvat casa de locuit amenințată de flăcările izbucnite de la o magazie

Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la o gospodărie din satul Zaharești, comuna Stroiești, a distrus o magazie și un adăpost pentru animale, însă intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea focului la locuința aflată în apropiere.

Potrivit sublocotenentului Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat la ora 05:32, iar la fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de tip B2 pentru localizarea și lichidarea incendiului.

În momentul sosirii echipajelor de pompieri, flăcările cuprinseseră în totalitate o construcție utilizată ca magazie și adăpost pentru animale, existând un pericol real de propagare la casa de locuit din apropiere.

Pompierii au reușit să limiteze incendiul și să protejeze locuința, evitând astfel producerea unor pagube mult mai mari.

În urma incendiului, construcția a fost distrusă pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, împreună cu bunurile aflate în interior.

Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului un scurtcircuit electric.

Reprezentanții ISU reamintesc populației importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și a echipamentelor conectate la rețea, mai ales în sezonul rece, când consumul de energie crește și riscul producerii unor astfel de incidente este mai ridicat.