Razbunare in stil mafiot la locuinta unui barbat din Stulpicani, judetul Suceava

Organele de poliţie din localitatea Stulpicani, judeţul Suceava, s-au confruntat pe parcursul nopţii de duminică spre luni cu un caz de răzbunare în stil mafiot la locuinţa unui bărbat de 33 de ani.

Din datele obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a fost înregistrat în jurul orelor 02:20 când fratele proprietarului gospodăriei atacate a descoperit că mai multe persoane rămase deocamdată necunoscute au incendiat casa bărbatului.

„La faţa locului s-au deplasat cadre ale Postului de Poliţie Stulpicani şi Ostra, care au constatat faptul că atacatorii au incendiat locuința, respectiv doi pereți ai casei precum și poarta de acces în curtea gospodăriei, folosind ca sursă de incendiere produse petroliere” ne-au mai transmis sursele citate.

Din fericire flăcările au fost observate în timp util şi au fost stinse de cei doi fraţi fără a se extinde sau a fi necesară intervenţia militarilor din cadrul Grupului de pompieri Gura Humorului, victima fiind asigurată şi la o societate de profil.

Cercetările organelor de poliţie la faţa locului au fost continuate luni dimineața în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul tentativei la infracţiunea de distrugere, în vederea identificării autorilor şi tragerea lor la răspundere.

loading...