USV nu poate investi in reabilitarea Observatorului Astronomic din Suceava. Afla cu ce solutie vine rectorul USV!i


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se află în momentul de faţă în imposibilitatea de a face orice gen de investiţii în Observatorul Astronomic (corpul H), deoarece are calitate de administrator şi nu de proprietar al imobilului.

„Teoretic nu putem să investim nici în văruirea Observatorului, întrucât la ora actuală USV are calitatea de administrator, iar Consiliul Judeţean este proprietar”, a declarat rectorul USV, prof. univ. dr. Valentin Popa.

Acesta a explicat că Universitatea suceveană va putea investi în Observatorul Astronomic doar în momentul în care va obţine o Hotărîre de Guvern privind trecerea acestuia din proprietatea Consiliului Judeţean în cea a instituţiei academice.

“Fie rezolvăm această problemă de proprietate, fie se implică Consiliul Judeţean în finanţare. Ambele variante sunt fezabile”, a spus Popa.

Acesta a precizat că în 2013, Observatorul Astronomic, care se află în administratea USV de trei ani, va fi gazda Olimpiadei Internaţionale de Astronomie.


Intră acum și în grupul de