Doar Guvernul mai poate salva Vatra Dornei de la bezna si inghet (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judetean Suceava, Cătălin Nechifor, a anuntat miercuri, că mai multe oraşe din judeţ se află în situaţii financiare extrem de dificile, cel mai grav fiind cazul municipiului Vatra Dornei care riscă să nu poată asigura încălzirea şi nici iluminatul public, pe perioada de iarnă.

Seful executivului judetean a declarat într-o conferinţă de presă că pentru Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Gura Humorului au fost făcute mai multe solicitări pentru obţinerea de finanţări de la fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru.

Preşedintele CJ Suceava a explicat insă că cea mai gravă situaţie este a municipiului Vatra Dornei care are datorii foarte mari acumulate faţă de firmele care livrează rumeguş la centrala termică a oraşului, dar şi faţă de furnizorul de electricitate pentru iluminatul public.

Cătălin Nechifor a mai spus că s-a ajuns în această situaţie din cauză că fosta conducere PDL a CJ Suceava nu a alocat fonduri municipiului Vatra Dornei întrucât avea primar din PNL, iar acum, conducerea USL a CJ Suceava face eforturi să sprijine municipiul în condiţiile în care primarul e un membru PDL.

El a mai adăugat că CJ nu are fonduri suficiente pentru a sprijini municipiul Vatra Dornei, întrucât în fondul de rezervă mai sunt 260.000 de lei pentru situaţii limită, iar datoriile municipiului Vatra Dornei numai pentru furnizorul de energie electrică sunt de peste 2 milioane de lei.

Presedintele CJ a tinut să reamintească faptul că în aceste condiţii a făcut demersuri pentru obţinerea de fonduri pentru municipiul Vatra Dornei din fonduri de rezervă la dispoziţia primului ministru, solicitări similare fiind efectuate şi pentru irasele Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Gura Humorului.


Intră acum și în grupul de