Peste 30 de focuri de arma, trase de politistii de frontiera, dupa traficantii de tigari, in apropierea granitei cu Ucraina (VIDEO)




Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Suceava au fost nevoiţi să apeleze la un adevărat tir de forţă executat cu pistoalele din dotare, în mai puţin de 24 de ore, în apropierea graniţei de nord a judeţului cu Ucraina, fiind efectuate peste 30 de focuri de arma.

Din declaraţiile obţinute de la purtătorul de cuvânt al STFP Suceava, ag.pr. Ionela Husdup, a fost vorba despre două incidente în care poliţiştii de frontieră au observat traficanţi de ţigări cărând baxurile cu ţigarete în spate şi care nu s-au conformat somaţiilor verbale.

Primul caz a fost înregistrat în jurul orelor 15:00, când lucrători din cadrul SPF Rădăuţi au observat două persoane care se deplasau dinspre frontieră spre interior, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, transportând mai multe colete voluminoase.

„Imediat, la faţa locului, s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la interceptarea persoanelor în cauză. Deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prinvoce, poliţiştii de frontieră au executat, conform procedurilor legale, şaisprezece focuri de armă, în plan vertical. În urma focurilor de avertisment nu au existat răniţi, totodată fiind reţinută una dintre persoane”, ne-a declarat Ionela Husdup.

Din primele verificări, s-a stabilit că persoana reţinută este un cetăţean român de 35 de ani, iar la faţa locului au fost descoperite 10 colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 57.000 de lei.

Cel de-al doilea incident s-a înregistrat pe timpul întunericului când, marţi, în jurul orelor 04:00, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina, au observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Lupcina, judeţul Suceava, un grup de persoane care se deplasa dispre frontieră spre interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.

„Lucrătorii noştri au procedat la somarea prin voce a celor în cauză dar aceştia nu s-au oprit, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului ucrainean. Poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea grupului de persoane şi cu toate că au fost trase optsprezece focuri de avertisment, în plan vertical, contrabandiştii nu s-au supus nici de această dată somaţiilor legale, retrăgându-se pe teritoriul ucrainean”, a mai adăugat ag.pr. Ionela Husdup.

Imediat, au fost informate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin, în vederea reţinerii şi identificării persoanelor în cauză iar la faţa locului, au fost descoperite 30 de colete ce conţineau pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproape 147.000 de lei.

În ambele cazuri ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării efectuându-se în continuare cercetări în vederea identificării şi reţinerii persoanelor implicate în activitate de contrabandă, precum şi a documentării întregii activităţi infracţionale a acestora.

loading...