Un adevarat depozit de zahar descoperit de politisti in masina unui botosanean


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică aparţinând de IPJ Suceava au descoperit pe parcursul zilei de vineri, un adevărat depozit de zahăr într-un autoturism condus de un bărbat din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.

Conform datelor puse la dispoziţie de Compartimentul de informare publică din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe DN 2 Suceava – Fălticeni. În momentul în care autovehiculul a fost oprit pentru un control de rutină, pe scaunul din dreapta şoferului se afla un alt dorohoian de 38 de ani, administrator al unei societăţi comerciale care îşi derulează activitatea în localitatea Cornu Luncii, judeţul Suceava.

La verificarea autoturismului poliţiştii au descoperit în interior o importantă cantitate de zahăr ambalat în saci de rafie de câte 50 de kilograme fiecare entru care omul de afaceri a prezentat acte de achiziţionare şi deţinere a mărfii care nu erau tocmai în conformitate cu realitatea. Astfel, „din verificările făcute de poliţişti cu sprijinul ofiţerilor din cadrul IPJ Bacău s-a constatat că respectiva cantitate de zahăr nu corespunde declaraţiilor şi elementelor înscrise în actele fiscale de evidenţiere.  Având în vedere neconcordanţa între marfa transportată şi cea din facturile emise de furnizor, s-a luat măsura confiscării celor două tone de zahăr în valoare de peste 80 de milioane de lei vechi” ne-au comunicat sursele citate.

În plus administratorul societăţii a fost sancţionat şi cu o amendă în valoare de 60 de milioane de lei vechi. Poliţiştii  continuă verificările pentru a se stabili cu exactitate provenienţa mărfii confiscate şi condiţiile de achiziţie.


Intră acum și în grupul de