Luminile de sarbatori se vor stinge la Suceava pe 14 ianuarie (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ornamentele luminoase montate de administraţia publică locală pentru sărbătorile de sfârşit de an vor fi stinse începând cu data de 14 ianuarie. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri.

Decizia prelungirii menţinerii acestora în funcţiune şi după sosirea noului an a venit pe fondul permiterii şi sucevenilor care sunt pe rit vechi să se bucure de aceste ornamente.

„Pe data de 14 ianuarie luminile ornamentale vor fi oprite, iar bradul din centrul municipiului va fi strâns. Este o decizie luată şi din punct de vedere economic dar şi ţinând seama de calendarul sărbătorilor pe care îl au sucevenii de rit vechi. Nu ştim dacă toţi sucevenii au apreciat efortul făcut de administraţia locală cu privire la acest lucru, dar vă asigur că au fost mulţi oameni care au venit la Primărie şi ne-au felicitat pentru modul în care a fost ornat oraşul pe perioada sărbătorilor”, a declarat Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de