Doi tineri din Cajvana, agresati de un localnic


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din localitatea Cajvana, judeţul Suceava, este cercetat  de poliţişti după ce pe numele său au fost depuse în aceeaşi zi două plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi ameninţare.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Ionuţ Epureanu, în plângeri se stipulează faptul că luni după-amiază, căjvăneanul se deplasa cu o maşină pe raza localităţii, iar la un moment dat, s-a oprit în faţa casei unde locuieşte un adolescent de 17 ani şi fără prea multe vorbe “l-a lovit cu palma peste față, i-a luat lopata din mână și l-a lovit şi cu aceasta peste spate, provocându-i mai multe leziuni”.

Cea de-a doua plângere, formulată de un tânăr de 21 de ani, consătean cu agresorul, arată că pe parcursul celei de-a doua zile, bărbatul s-a întâlnit cu victima în faţa unei societăţi comerciale din localitate, iar scenariul a fost asemănător. Omul s-a dat jos din maşină şi s-a dus glonţ la tânăr lovindu-l cu capul în față, apoi cu palmele și picioarele de mai multe ori, proferând în acelaşi timp mai multe ameninţări.

Cele două victime au depus plângere la poliţie şi şi-au scos şi certificate medico-legale prin care atestă rănile suferite, astfel că poliţiştii au demarat cercetările faţă de căjvănean pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare urmând a se dispune procedural.


Intră acum și în grupul de