Unda verde de la Ministerul Culturii pentru proiectul de reabilitare a Curtii Domnesti din Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

curtea domneasca suceava

În bugetul local pentru 2013 vor fi prevăzute fonduri pentru realizarea documentaţiei şi promovarea spre finanţare a proiectului de reabilitare a Curţii Domneşti cu fonduri ale Uniunii Europene prin acelaşi program prin care se reabilitează Cetatea de Scaun, a declarat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu. El a arătat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei municipiului Suceava, că întregul proiect de reabilitare şi punere în valoare a Curţii Domneşti a fost avizat de Ministerul Culturii şi consideră că este cel mai important proiect după cel de refacere a Cetăţii de Scaun şi va definitiva reabilitarea zonei centrale a municipiului.

Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost conceput gratuit de firma spaniolă Arena, iar lucrările vor costa aproximativ 17 milioane de euro, din care 9 milioane de euro lucrări de construcţii-montaj.

Curtea Domnească va fi pusă în valoare prin realizarea unei construcţii din sticlă, în formă de U ce va folosi zidurile actuale şi păstrează arhitectura medievală, urmând ca acest spaţiu să fie şantier arheologic vizitabil dotat cu utilităţi pentru turişti, sală de recepţie, expoziţie permanentă, sală pentru expoziţii temporare, dar şi un centru de studii medievale.

Consiliul Local Suceava a aprobat, în 2011, asocierea cu firma spaniolă Arena Teatro SL specializată în gestionarea patrimoniului istoric în vederea punerii în valoare a Curţii Domneşti. Autorităţile sucevene doresc ca prin acest proiect, Curtea Domnească, în prezent şantier arheologic, să fie amenajată pentru vizitare şi, totodată, restaurată pentru a arăta la fel ca în perioada domniei lui Ştefan cel Mare.

 Construcţiile din complexul care formează Curtea Domnească au fost edificate pe parcursul secolelor XIV – XV, fiind începute în timpul domniei lui Petru I Muşat, continuate de Alexandru cel Bun, iar în timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost refăcute din piatră şi cărămidă.

 


Intră acum și în grupul de