Mai sunt doua saptamani pentru inscriere in Concursul online “Ziua Astronomiei”


Intră acum și în grupul de

Ziua_Astronomiei

Au mai rămas mai puţin de două săptămâni până la încheiererea etapei de înscriere la cea de-a IV-a ediţie a concursului online “Ziua Astronomiei”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Asociației Secular-Umaniste din România.

Potrivit acestora, până în data de 25 mai inclusiv, tinerii cu vârste de până în 26 de ani se pot înscrie în concurs pe site-ul www.ziua-astronomiei.ro. Toţi cei pasionaţi de astronomie şi care cunosc diferenţele dintre această ştiinţă şi astrologie sunt încurajaţi să trimită prezentarea video realizată pe această temă, pentru a intra în competiţie.

Câștigătorul ediţiei din acest an va primi un laptop și un telescop, premiul al II-lea constând într-un telescop, iar câștigătorul locului al III-lea va primi un pachet de cărți pe teme științifice. Premiile acestei ediții sunt oferite de System Plus și Da Vinci Learning. Tema din acest an este “Astronomie vs. Astrologie”, iar pentru a participa, concurenţii trebuie să înscrie o prezentare video originală prin care să ilustreze diferenţele dintre astronomie şi astrologie.

Calendarul concursului cuprinde următoarele etape:

• 20 aprilie-25 mai: realizarea și înscrierea prezentărilor;

• 26-31 mai: jurizarea lucrărilor înscrise în concurs;

• 1 iunie: anunțarea câștigătorilor;

• 15 iunie: festivitatea de premiere.

În document se arată că, anul trecut, marele premiu al concursului a fost câștigat de Alexandru Ursachi, din Iași, care a declarat: ”Pe mine mă interesează în primul rând perspectiva umanistă a astronomiei și a științelor/domeniilor înrudite. Explorarea Universului este un demers al auto-cunoașterii, deoarece noi suntem o parte a Universului, iar Universul este o parte din noi. Atât științele sociale, cât și cele naturale sunt dedicate auto-cunoașterii, știința nefiind doar o culegere de informații, ci un mod de gândire, o interogare critică a realității în care trăim – o unealtă indispensabilă îmbunătățirii vieții umane. Acestea fiind spuse, mă bucur că voi avea ocazia să încep observarea cerului cu ajutorul binevenit al unui telescop, dorința de a face acest lucru având-o încă de la vârsta de 10-11 ani.”

“Ziua Astronomiei” este un eveniment realizat anual de Asociaţia Secular-Umanistă din România. Aflată la cea de-a IV-a ediție, competiția are ca scop promovarea acestei ştiinţe în rândul tinerilor. Temele abordate sunt menite să atragă elevii, studenţii şi nu numai către studiul astronomiei, iar premiile oferite an de an includ telescoape, laptopuri, tablete, enciclopedii, DVD-uri cu documentare și abonamente la reviste de știință.

Mai multe detalii despre competiție sunt disponibile pe site-ul concursului, www.ziua-astronomiei.ro.

 


Intră acum și în grupul de