Sofer beat, a fugit de la locul accidentului dupa ce s-a rasturnnat cu masina


Intră acum și în grupul de

Doi tineri suceveni au fost răniţi, duminică dimineaţa, în urma unui accident după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe cupolă şi s-a oprit în poarta unei locuinţe din comuna suceveană Putna.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un tânăr în vârstă de 23 de ani din oraşul Vicovu de Sus, conducea duminică dimineaţa un autoturism pe DN 2 H, iar în interiorul comunei Putna, într-o curbă uşoară la stânga, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului, după care s-a răsturnat pe cupolă, oprindu-se în poarta unui imobil.

În urma impactului, şoferul şi o pasageră, în vârstă de 19 ani, din Putna, au fost răniţi.

Când echipajul de poliţie a ajuns la locul accidentului şoferul nu a fost găsit, fiind identificat în zona căminului cultural din Putna.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 


Intră acum și în grupul de