Cod Galben de furtuna, de luni dupa-amiaza pana miercuri dimineata

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni dimineaţă un nou Cod Galben de vreme rea, ce include şi judeţul Suceava. Potrivit meteorologilor, în intervalul  10 iunie, ora 16 – 11 iunie, ora 09, sunt aşteptate ploi torenţiale, grindină, intensificări de vânt, în aproape toate judeţele ţării.

cod galben

Din după-amiaza zilei de luni, 10 iunie, până în dimineaţa zilei de marţi, 11 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50 … 60 l/mp.

 Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi în cursul nopţii şi în sudul şi centrul Munteniei, dar şi al Moldovei, inclusiv în zona Municipiului Bucureşti, însă la cote mai reduse.

cod galben 2Totodată, meteorologii au mai emis o atenţionare Cod Galben de vreme rea, care intră în vigoare marţi dimineaţă, la ora 09.00. Astfel, potrivit ANM, pe parcursul zilei de marţi 11 iunie, până în dimineaţa zilei de miercuri 12 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 … 70 l/mp.

Manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului dar la cote mai reduse.