Pagube de 8 milioane de lei in judetul Suceava, in urma ploilor torentiale din ultimele saptamani (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Infrastructura din 19 localităţi sucevene a fost afectată de ploile torenţiale şi vijeliile din ultimele două săptămâni, a declarat vineri, prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu. El a spus într-o conferinţă de presă că au fost afectate cinci drumuri judeţene pe o lungime de 16 kilometri, cinci poduri şi podeţe, un număr de 74 de drumuri comunale pe o distanţă de 107 kilometri, 20 de kilometri de uliţe, patru poduri şi 33 de podeţe de pe drumuri comunale.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ţinut să precizeze că pe toate drumurile afectate s-a intervenit şi nu au fost drumuri distruse sau localităţi izolate. El a menţionat că episoadele de grindină au afectat culturi agricole pe o suprafaţă de 3168 hectare din zece localităţi, paguba fiind de 8 milioane de lei, cel mai afectate fiind culturile de porumb.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că în perioada următoare va analiza modul în care persoanele afectate vor beneficia de asigurări pentru pagubele suferite din cauza intemperiilor. El a arătat că, prin lege, persoanele trebuie să-şi asigure gospodăriile, dar că doar trei la sută dintre suceveni au încheiat aceste asigurări obligatorii. „Aş vrea să ştiu ce parte din pagube s-a acoperit prin asigurări”, a spus preşedintele CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de