Autoturism cu tigari de contrabanda in valoare de 150.000 de lei, depistat la Vicovu de Sus (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

masina tigari2

O patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Rădăuţi a observat duminică, în jurul orei 06.00, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune din dotare un autoturism care se deplasa, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, de la frontiera de stat spre interior.

Potrivit purtătorului de cuvânt  al ITPF Sighetu Marmației, Radu Lungu, s-a procedat la urmărirea maşinii, iar după aproximativ 1.500 de metri, autoturismul s-a oprit în apropierea unui imobil din localitatea Vicovu de Sus, după care două persoane au abandonat maşina fugind în direcţii diferite.

masina tigari3

Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la cercetarea zonei în vederea reţinerii şi identificării persoanelor implicate, fiind anunţate totodată şi autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

În urma unui control efectuat asupra autoturismului marca Mitsubishi, cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, au fost descoperite, în portbagaj şi în locul banchetei din spate, 30 de baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană.

La inventarierea coletelor din autoturism, s-a constatat că acestea conţin 14.970 pachete ţigări, marca Viceroy, în valoare de 150.000 de lei.

 „În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă  şi trecere ilegală a frontierei de stat.  Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 6.700 lei, folosit în activitatea infracţională a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor”, precizează purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.


Intră acum și în grupul de