Accident in Suceava- ambii soferi sustin ca au trecut pe culoarea verde a semaforului-camera video arata vinovatul


Intră acum și în grupul de

Un accident s-a produs sâmbătă seara la intersecția semaforizată a străzii Calea Obcinilor, cu B-dul George Enescu din municipiului Suceava la care ambii conducători auto au precizat că au pătruns pe culoarea verde  semaforului, iar ulterior s-a produs și o tamponare, fără victime.

accident lidl5

În urma vizualizării înregistrărilor surprinse de camera de supraveghere şi monitorizare video din zona intersecţiei, polițiștii au stabilit că  ieșirea din parcarea unui hypermarket din zonă, U.Carmen de 42 ani, localnică, nu a respectat semnificaţia culorii roşu a semaforului electric și a pătruns în intersecţie, moment în care a fost acroşată lateral de autoturismul condus de C.Ilie de 30 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului. În urma impactului autoturismul condus de U.Carmen, s-a răsturnat.

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui U.Carmen, care a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto  au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Imediat după producerea accidentului rutier, circulaţia în zonă a fost dirijată de către un agent de poliție din cadrul patrulei Biroului de Ordine Publică Suceava ajunsă prima la faţa locului.

Astfel,  polițistul a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru autovehiculele care circulau din direcţia Şcheia către spital, sens în care pe banda a doua de mers, a străzii Academician Vasile Grecu, a oprit un autobuz, iar pe banda întâi circula un autoturism înmatriculat în Belgia, condus de G.Ilie, de  29 ani din comuna Bosanci, care nu a respectat semnalul de oprire efectuat de către poliţist, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de U. Nicolae de 58 ani din mun. Suceava, care circula în interiorul intersecţiei. În urma accidentului rutier au rezultat numai pagube materiale.

Conducătorul auto G.Ilie a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr.195/2002-R, acestuia aplicându-i-se şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere.

 


Intră acum și în grupul de