Marcajele turistice refacute pe traseele Mestecanis-Giumalau, Pojorata-Chilia, cele din Masivul Rarau si Obcina Cacica

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunţat, luni, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural că mai multe marcaje rutiere din judeţ au fost refăcute.

Prefectul a arătat în şedinţă că obiectivul general al  Strategiei în domeniul Turismului, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, îl constituie promovarea şi creşterea  numărului de turişti, iar pe de altă parte, implementarea unor politici privind sporirea competitivităţii economice şi refacerea încrederii investitorilor şi a antreprenorilor  în mediul de afaceri românesc.

Florin Sinescu3

El a precizat că judeţul Suceava a fost promovat din punct de vedere turistic atât pe plan naţional, cât şi internaţional, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, la Târgul de turism ”VACANŢA” (mai 2013) ce s-a desfăşurat la Constanţa şi Expoziţia internaţională de turism de la Chişinău (aprilie 2013).

Pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare pe traseele turistice din judeţul Suceava şi a bazei materiale pentru Serviciul Salvamont, s-a executat refacerea marcajului din Pasul Mestecăniş – Vf. Giumalău, refacerea marcajului pe traseul Pojorîta – Vf. Chilia şi din masivul Rarău, în zona Pietrele Doamnei, Piatra Şoimului, precum şi refacerea marcajului deteriorat în Obcina Cacica.

muntele rarau

El a apreciat faptul că în trimestrul al doilea, a fost fundamentată justificarea necesităţii implementării proiectului „Turism Montan în Bucovina”, elaborându-se planul de marketing aferent acestuia.

Prefectul a mai arătat că Federaţia Patronală a IMM-urilor din judeţul Suceava a fost coorganizator, alături de Consiliul Judeţean Suceava şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava la numeroase evenimente destinate dezvoltării mediului de afaceri şi atragerii de investitori, dintre care aş aminti  evenimentul de lansare al unei afaceri care constă în implementarea unui nou concept de marketing „BIZAR BAZAR BUSINESS” sau „VINTAGE BAZAR”, susţinut de o microîntreprindere din Fălticeni în domeniul recondiţionării de mobilier, precum şi „Hora Bucovinei” desfăşurată în luna mai în localitatea Frasin.