Premii de peste un miliard de lei pentru olimpici acordate de MEC


Intră acum și în grupul de

Obiectivul general al acestor competitii, organizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii si Inspectoratele Scolare Judetene, este promovarea spiritului concurential si a performantei la disciplinele din programa scolara. Concursurile se adreseaza elevilor cu aptitudini, inclinatii si interese deosebite pentru domeniile stiintelor, tehnicii, meseriilor, artelor, civic, sportiv, interdisciplinar etc.

Disciplinele care vor deschide maine seria concursurilor sunt limba latina, limba greaca (ambele la Satu Mare/2 – 7 aprilie), matematica, fizica (Deva, respectiv Turnu-Severin/2-9 aprilie), informatica gimnaziu si biologia (Buzau, respectiv Jibou/2-9 aprilie). Faza nationala a olimpiadei de geografie se va desfasura la Focsani in perioada 3-8 aprilie, in acelasi interval urmand sa se deruleze la Alba Iulia faza nationala a olimpiadelor de istoria artelor (cls. a XII-a), arte plastice (cls. a XII-a) si muzica (cls. IX – XII) la Targu Mures. Etapa nationala a concursului „Mihai Eminescu” (limba si literatura romana) va avea loc la Galati (5-9 aprilie), iar a concursului de limba romana pentru minoritati (clasele a VII-a si a VIII-a) la Suceava (10-12 mai).

In continuare, programul concursurilor si olimpiadelor scolare se prezinta astfel:

13-17 aprilie: istorie (Suceava), religie (Botosani);
13-18 aprilie: limba spaniola, limba franceza, limba portugheza, limba italiana (Bacau), limba engleza (Craiova), limba rusa moderna (Ramnicu Valcea), limba germana (Sighisoara), chimie (Iasi), educatie tehnologica (Bacau), servicii (Valcea), profil tehnic an 1 (Arad), profil tehnic an 2 (Oradea), profil resurse an 1 (Ploiesti), profil resurse an 2 (Arges) ;
14-18 aprilie : limba germana materna (Bistrita), limba slovaca materna, limba rusa materna, limba sarba materna, limba ceha materna si limba croata materna (Resita), limba turca materna (Medgidia), limba ucraineana (Lugoj), astronomie (Cluj-Napoca), concurs pe meserii domeniul electric (Craiova), concurs pe meserii domeniul constructii si lucrari publice (Targu Jiu), concurs pe meserii domeniul mecanic (Constanta), concurs pe meserii domeniul comert, servicii si alimentatie publica (Alba Iulia), concurs pe meserii domeniul industrie alimentara (Timisoara), concurs pe meserii domeniul textile (Arad), concurs pe meserii domeniul fabricarea produselor din lemn (Odorheiul Secuiesc) ;
15 – 17 aprilie : concursul national coral (Bacau).
La etapa nationala ierarhia premiatilor se stabileste in ordinea descrescatoare a punctelor obtinute. Pentru premiile I, II si III se acorda cinci locuri pentru fiecare disciplina, pe an de studiu in concurs, la care participa cel putin 75 de elevi. In cazul in care sunt sub 75 de participanti se acorda trei locuri pentru premiile I, II si III. De asemenea, numarul mentiunilor poate fi de pana la 25% din totalul participantilor la concursul pe disciplina/domeniul de invatamant. Se pot acorda si premii speciale. In afara premiilor acordate in concurs, elevii premiati pot beneficia de excursii si tabere scolare gratuite. Valoarea premiilor oferite de MEC este de 1.100.000.000 lei. In acest an, performantele olimpicilor vor fi rasplatite si de catre compania Diverta – cel mai mare lant de magazine media din Romania, care este sponsor principal al olimpiadelor de limba si literatura romana, matematica, chimie, geografie, limba engleza si limba franceza. Valoarea totala a premiilor acordate de catre compania Diverta depaseste suma de 80 milioane lei.


Intră acum și în grupul de