Intră acum și în grupul de
O femeie în vârstă de 58 de ani din Câmpulung Moldovenesc a anunţat, prin 112, sâmbătă la ora 21, că în jurul orei 20.00, când a revenit la domiciliu, a surprins doi indivizi necunoscuţi în locuinţă, care i-au sustras bani şi bijuterii.
Echipa operativă din cadrul I.P.J. Suceava deplasată la faţa locului a stabilit faptul că hoţii au sustras mai multe sume de bani aflate în casă şi bijuterii, prejudiciul urmând a fi stabilit de către victimă ulterior. În momentul în care au fost surprinşi i-au indus victimei o stare de teamă, ameninţând-o, astfel încât să poată părăsi casa.
Victima nu a suferit vătămări sau leziuni, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor
Intră acum și în grupul de