Colonelul Iulian Iacob a preluat interimar conducerea Inspectoratului Judetean de Jandarmi Suceava

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava a fost, preluată, interimar, de vineri, de colonelul Iulian Iacob, după ce şeful IJJ Suceava, generalul de brigadă dr. Eugen Şalar, a fost trecut în rezervă.

iacob salar

Şalar a fost trecut în rezervă prin decret al Preşedintelui României, pentru îndeplinirea condiţiilor legale de vârstă prevăzute de Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, iar conducerea instituţiei va fi asigurată de primul adjunct al inspectorului şef , colonelul Iulian Iacob, până la ocuparea postului prin concurs.

Cu acest priej, cei doi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au ţinut să mulţumească domnului general de brigadă dr. Eugen Şalar pentru activitatea depusă.

jandarmerie

De asemenea, la finalul ceremonialului, fostul inspector şef le-a mulţumit colegilor pentru activitatea depusă.

„Din cei 34 de ani de carieră militară, nu ezit să afirm că cei mai frumoşi ani i-am petrecut în mijlocul dumneavoastră. Privindu-vă, pe dumneavoastră ca un colectiv omogen şi bine pregătit, am convingerea că eforturile depuse împreună în ultimii 12 ani nu au fost în van. Am organizat şi îndeplinit eficient misiunile de ordine şi siguranţă publică, astfel că în prezent inspectoratul este o instituţie reprezentativă pentru Jandarmeria Română.În urma activităţilor de evaluare desfăşurate la nivel central, Jandarmeria Suceava s-a situat constant pe unul din primele locuri între inspectoratele de jandarmi judeţene, din punct de vedere al numărului de misiuni executate şi al eficienţei acestora”, a spus Eugen Şalar care le-a cerut jandarmilor suceveni .să fie devotaţi instituţiei şi preocupaţi de pregătirea lor pentru a face faţă cerinţelor zilnice şi dinamicii misiunilor.