Acasă Actualitate Printul a fost arestat de Tribunalul Suceava

Printul a fost arestat de Tribunalul Suceava


Intră acum și în grupul de

El este acuzat de participatie improprie la fals intelectual, fals privind identitatea, uz de fals, instigare la fals intelectual, instigare la abuz in serviciu si trecerea frauduloasa a frontierei de stat a Romaniei, fapte pe care le-a comis in perioada 2002-2003. Biroul de Presa al Inspectoratului Judetean de Politie Suceava a dat publicitatii un comunicat in care arata ca in cursul anului 2002, Ilie Clipa s-a prezentat la Formatiunea de Evidenta Informatizata a Persoanei Falticeni, unde a obtinut o carte de identitate cu fotografia sa, dar pe numele de Florin Fagaras, iar ulterior, a intrat in posesia unui pasaport, pe acelasi nume. Sursa citata precizeaza ca in data de 15 august 2002, Ilie Clipa s-a prezentat la Formatiunea de Evidenta Informatizata a Persoanei din Hirlau-Iasi, de unde i-a fost eliberata o carte de identitate cu fotografia lui, dar pe numele de Vasile Varzari, iar ulterior a obtinut si pasaport. Cu acest pasaport, individul a calatorit in strainatate in perioadele 4-21 octombrie 2002 si 24 ianuarie-4 februarie 2003.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version