Sabina-Alexandra Olan si Robert Burac, Miss si Mister Boboc 2013, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava


Intră acum și în grupul de

PA301176„Cu mască, fără mască”, aşa s-au prezentat elevii şi profesorii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, la Balul Bobocilor organizat în acest an pe scena Casei de Cultură din municipiu.

Organizatorii au valorificat la maxim tema spectacolului şi au introdus treptat în scenă personaje istorice precum Ştefan cel Mare, personajele lui Barbu Ştefănescu Delavrancea din piesa „Apus de soare”, personajele lui Tudor Muşatescu din piesa „Titanic vals”, celebrele personaje cu care generaţii întregi de elevi au crescut urmărindu-le pe micul ecran, în filmul „Liceenii”. Jucând în aceste scenete, elevii de liceu au demonstrat că deţin un talent actoricesc promiţător, în cadrul fiecărui moment de acest gen, şi nu numai, fiind strecurat şi câte un profesor „mascat” pe care bobocii au trebuit să îl identifice.

În competiţia pentru câştigarea titlului de Miss şi Mister Boboc 2013 au intrat 12 elevi din clasele a IX-a (6 perechi), care au demonstrat că sunt capabili să susţină un discurs coerent, să fie spontani, carismatici, energici la proba de dans şi eleganţi, la proba de seară.

Cel mai vesel moment prezentat de boboci a fost deghizarea acestora în personaje care de-a lungul timpului au scris istorie la TV. Amintim aici următoarele cupluri: Miki şi Mini, Wilma şi Fred, Popeye Marinarul şi Olive, Scufiţa Roşie şi Vânătorul, Zorro şi Elena, respectiv Cenuşăreasa şi Prinţul.

Chiar dacă nu au avut un invitat special la Balul Bobocilor 2013, talentaţii elevi ai Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” au demonstrat că sunt capabili să umple scena şi să ridice publicul în picioare, interpretând melodii din folclorul românesc, cu susţinerea elevilor dansatori de muzică populară. Deopotrivă, nu au lipsit nici momentele de dans modern, muzica folk (interpretare vocală şi instrumentală), muzica ţigănească, valsul vienez, Menuetul ş.a.

Cel mai important şi mai aşteptat moment al serii, care le-a dat mari emoţii bobocilor, a fost desemnarea câştigătorilor, după cum urmează: Locul III – Ana-Maria Bărbosu şi Ionuţ Chirivici, Locul II – Emilia-Elena Ursu şi Ionuţ-Cătălin Matei.

Titlul de Miss şi Mister Boboc 2013, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava a fost obţinut de concurenţii Sabina-Alexandra Olan şi Robert Burac. Aceştia vor participa la Concursul Judeţean Miss şi Mister „Bucovina”, ediţia a III-a, care se va desfăşura în luna martie 2014, la Suceava, în organizarea Asociaţiei EUROACTIV.


Intră acum și în grupul de