GTC sustine ca a vandut mall-ul Galleria Suceava cu 800.000 de euro


Intră acum și în grupul de

Dezvoltatorul imobiliar GTC a vândut mall-ul Galleria Suceava, tranzacţie încheiată în vara acestui an, cu 800.000 de euro, în condiţiile în care investiţia pentru construcţia acestuia s-a ridicat la 25 de milioane de euro, potrivit site-ului gandul.info

galleria mall

Sursa citată precizează că mall-ul a fost preluat de o firmă deţinută de omul de afaceri Costică Tudosă, din Suceva.

În raportul financiar al dezvoltatorului imobiliar se arată că mall-ul, cu o suprafaţă de 10.800 de metri pătraţi, a fost vândut în luna iulie pentru 800.000 de euro, în timp ce centrele comerciale din Piatra Neamţ şi Buzău sunt în continuare de vânzare. Cele trei centre comerciale s-au confruntat cu dificultăţi în ultimii ani, iar cel din Suceava a rămas fără niciun chiriaş înainte de a fi vândut.

Surse din piaţă susţineau că mall Galleria ar fi fost vândut cu un milion de euro.

Conform contractului de vânzare – cumpărare citat de presa locală, SC Primagra SRL, firma controlată de Costică Tudosă, a cumpărat de la GTC Galleria Suceava pentru suma de 999.999, 90 euro.

Aceeaşi sursă susţinea că Primagra a preluat odată cu clădirea Galleria şi ipoteci, în valoare totală de 1,4 milioane de euro.


Intră acum și în grupul de