Ginere si socru prinsi la braconat iepure si caprior in zona comunei Iaslovat

Un bărbat de 31 de ani şi socrul său de 61 de ani, ambii din Rădăuţi, au fost depistaţi sâmbătă seara, de poliţişti la braconat.

iepure vanatoare

Astfel, pe drumul comunal ce leagă localitatea Iaslovăţ de localitatea Codrul din oraşul Cajvana, pe fondul de vânătoare ce aparţine Clubului de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Rădăuţi, a fost oprit autoturismul condus de Gelu B., de 31 ani, ce era însoţit de socrul său Constantin L., de 61 ani, ambii din municipiul Rădăuţi.

La controlul autoturismului, în maşină a fost găsit un iepure de câmp împuşcat, o armă de tir sportiv cu glonţ, cal. 5,6 mm. şi un număr de 12 cartuşe cu glonţ, aferente armei, cu capsele nepercutate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că Gelu B. este posesor de permis de armă în care are înscrisă arma de tir, fiind membru al Federaţiei Române de Tir Sportiv, însă nu este vânător sau membru vânător al unei asociaţii legal constituite.

Din cercetări a rezultat faptul că cei doi au mers în zonă cu intenţia de a împuşca animale sălbatice, context în care, din autoturism, Gelu B. a tras un foc de armă şi a împuşcat mortal iepurele de câmp, iar la 10-15 minute a mai tras un foc de armă în direcţia unui căprior pe care nu l-a nimerit, fiind prinşi de poliţişti la scurt timp după comiterea faptelor.

Cei doi sunt cercetaţi pentru  braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept.

În cauză s-a procedat la ridicarea armei letale de tir sportiv şi a muniţiei în vederea continuării cercetărilor, precum şi a exemplarului de iepure împuşcat ce a fost predat Clubului de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Rădăuţi.