Vezi cum vor autoritatile sa atraga companiile aeriene sa opereze pe Aeroportul Suceava, dupa modernizare


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat, miercuri, lucrările la pista aeroportului Salcea care a fost demolată pe o treime şi urmează să fie lungită de la 1800 de metri la 2460 de metri, fiind prevăzută cu asfalt elastic ce va permite aterizarea aeronavelor mari, de tip Boeing 767. Şeful administraţiei judeţene a spus că decizia autorităţilor de a închide aeroportul pe perioada lucrărilor la pistă a fost corectă întrucât este dificil să se execute această construcţie, în etape, cu aeroportul operaţional.

aeroport suceava

Ulterior, într-o conferinţă de presă, Nechifor a declarat că modernizarea aeroportului, finanţată printr-un proiect european, dar şi cu fonduri guvernamentale şi locale, va fi finalizată în toamna acestui an şi că se încep deja discuţiile cu companii aeriene care să opereze pe acest aeroport.

 El a arătat că doreşte să atragă companiile, inclusiv low-cost, prin planuri tarifare avantajoase motiv pentru care va cere acordul Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte definirea ajutorului de stat astfel încât Aeroportul Suceava să ofere tarife scăzute, dar care sunt în normele prevăzute de legislaţie. „Sunt facilităţi standard. Fiecare aeroport a practicat la deschidere un plan de marketing pentru atragerea operatorilor”, a spus Nechifor.

 Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că autorităţile vor încerca să obţină cât mai multe încasări din exploatarea aeroportului şi a zonei adiacente, inclusiv prin amenajarea unei parcări păzite, unde cei care pleacă cu avionul să-şi poată lăsa maşinile, contra cost şi să o preia când revine în localitate.

 Nechifor a mai arătat că se modernizează şi aerogara, fiind regândite fluxurile astfel încât să se poată face check-in pentru 150 de călători pe oră, este lărgit şi spaţiul rezervat pentru pasageri, dar şi salonul V.I.P. şi se va construi o zonă specială pentru fumători.

nechifor la aeroport

 Totodată, el a spus că se află în grafic şi lucrările pentru noul turn de control, pentru staţia electrică de mare putere şi că se pregătesc condiţiile pentru ca Romatsa să poată începe montarea sistemului de aterizare ILS. „Prin noul sistem de balizaj şi cu ILS vor fi puţine cazuri în care nu se va putea opera pe aeroport”, a precizat Nechifor.

 Lucrările de modernizare la aeroportul sucevean sunt realizate prin trei proiecte, unul finanţat de Romatsa, care instalează aparatura de control şi trafic aerian, unul de modernizare a pistei şi a sistemului de balizaj, finanţat de Uniunea Europeană, şi un proiect de modernizare a aerogării, cu fondurile Consiliului Judeţean.  Prin proiectul cu finanţare europeană asigurat prin POS-Transporturi se modernizează pista de rulare, balizajul, se construieşte un nou turn de control şi se pregăteşte terenul în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS. Lucrările, a căror valoare se ridică la 105 milioane de lei fără TVA, sunt făcute de firma Tehnic Asist din judeţul Botoşani.

” frameborder=”0″ allowfullscreen>


Intră acum și în grupul de