Reavizarea atestatelor de impresariat artistic o data la trei ani

Potrivit actul normativ adoptat, Comisia pentru atestare si avizare in domeniul impresariatului artistic va functiona pe langa Centrul de Formare, Educatie Permanenta si Management in Domeniul Culturii, institutie care asigura secretariatul comisiei si se afla in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor.

Persoanele fizice care solicita eliberarea atestatelor de impresar artistic vor urma, in prealabil, cursuri de pregatire in materie. Cursurile vor fi organizate de Centrul pentru Formare, Educatie Permanenta si Management in Domeniul Culturii, in conformitate cu dispozitiile propriului Regulament de organizare si functionare si cu prevederile legale in vigoare.

Pentru o verificare mai riguroasa a modului in care impresarii artistici respecta prevederile legale a fost introdusa o procedura de reavizare a atestatelor de impresar artistic, respectiv a avizelor de impresariat artistic, din trei in trei ani. O alta masura este efectuarea unor controale periodice de catre reprezentantii imputerniciti ai Ministerului Culturii si Cultelor, la nivel central, si cei ai Directiilor Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural, respectiv a municipiului Bucuresti, la nivel local.