La ce concluzie a ajuns primarul Ion Lungu dupa testarea autobuzului electric pe strazile din muncipiu

Doar opt zile a fost testat autobuzul electric în municipiul Suceava, până când poliţiştii au cerut licenţa de transport pentru ca autobuzul să poată circula, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu, precizând că municipalitatea a dorit testarea timp de două săptămâni a acestui autovehicul.

Într-o conferinţă de presă, edilul-şef sucevean a arătat că pentru testări în alte oraşe nu a fost necesară această licenţă de transport şi a evitat să comenteze reacţia poliţiştilor suceveni.

autobuz TPL iarna

Lungu a menţionat că testarea timp de opt zile a fost făcută în condiţii de iarnă, cu zăpadă şi că autobuzul s-a comportat foarte bine, dar că s-a constatat că acumulatorul ar trebui să-i ofere o mai lungă autonomie.

Primarul a explicat că înclină pentru achiziţionarea de autobuze de tip mixt, electric-motorină, pentru ca să nu existe riscul descărcării acumulatorului înainte de finalizarea programului în decursul unei zile.

Autobuzul electric care era testat în municipiul Suceava a fost depistat, în urmă cu o săptămână, în trafic de poliţişti circulând cu călători pe unul dintre traseele din municipiu fără licenţă de transport, şoferul fiind atenţionat să prezinte documentele necesare, altfel urmând să fie sancţionat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, declara la vremea respectivă că poliţiştii suceveni au depistat în trafic un autobuz înmatriculat în Olanda, care circula pe strada Traian Vuia din Suceava, cu călători, iar şoferul nu a putut prezenta licenţa de transport.

 Conform sursei citate, şoferului i s-a pus în vedere să prezinte în cel mai scurt timp licenţa de transport pentru a putea presta acest serviciu, în caz contrar acesta urmând să fie amendat.

Autobuzul a fost probat pentru ca autorităţile sucevene să vadă cum se comportă, câţi kilometri parcurge la o încărcare, dar şi costurile de operare.

 Municipalitatea din Suceava doreşte să înlocuiască actualul parc auto al societăţii locale de transport în comun cu autobuze electrice pentru a reduce poluarea din oraş, iar autobuzele care circulă în prezent să fie folosite pe traseele din interiorul zonei metropolitane Suceava.