Ana Maria Covaliu si Constantin Gabriel Lupu au fost desemnati „Miss & Mister Bucovina” 2014

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Iulius Mall, Clubul Sportiv BOOM DANCE – Suceava şi Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, a organizat duminică, 9 martie 2014, la Iulius Mall Suceava, cea de-a III-a ediţie a Concursului judeţean „Miss & Mister Bucovina”.

Concursul organizat cu ocazia aniversării a 7 ani de activitate „EUROACTIV” Suceava, a constat în desfăşurarea fazei pe judeţ cu 9 perechi care au obţinut titlu de Miss & Mister Boboc 2014, la nivelul fiecărui liceu din judeţ.

Şi-au confirmat participarea un număr de 13 licee din judeţ şi s-au prezentat un număr de 9 perechi, formate din elevi de la: Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava şi Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni.

Probele concursului au constat în: defilarea perechilor în ţinuta de zi şi prezentarea acestora; proba de dans – vals, populară şi rock’n roll; prezentarea ţinutelor de seară şi proba de inteligenţă.

Clasamentul final al concursului a desemnat următorii câştigători:

Miss & Mister Bucovina 2014: Ana Maria Covaliu şi Constantin Gabriel Lupu, elevi ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.

Locul II:  Andreea Crăiuţ, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului şi Robert Burac, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.

Locul III: Ana Maria Nichifor, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi Flavius Apăvăloaie, de la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava.

Miss & Mister Popularitate: Diana Zaliţchi şi Cezar Rădulescu, ambii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

Miss & Mister Dance: Veronica Vasilica Albu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi Cosmin Balan, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

Regia concursului a fost coordonată de prof. Mihai Greciuc, antrenor/coregraf Mihai Siminiuc şi înv. Doina-Mariana Leonte de la Şcoala „Miron Costin” Suceava.

Organizatorii evenimentului mulţumesc tuturor sponsorilor şi colaboratorilor care au sprijinit acţiunile „EUROACTIV” Suceava timp de 7 ani de activitate şi, în special domnului Ştefan Zosin care a găzduit şi a sprijinit financiar şi material iniţiativa Asociaţiei „EUROACTIV” Suceava.

La împlinirea a 7 ani de „EUROACTIV” vom începe activitatea la Universitatea Copiilor şi Universitatea Rural Europeană, două proiecte care vor avea ca domeniu de activitate organizarea de activităţi extraşcolare şi educaţionale.

Echipa EUROACTIV Suceava