Muzeul de Geologie din Ivano-Frankivsk, renovat în cadrul unui proiect transfrontalier implementat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

În data de 22 noiembrie 2021, a avut loc inaugurarea Muzeului de Geologie din cadrul Universității Naționale Tehnice de Petrol și Gaz din Ivano-Frankivsk, care a fost renovat în cadrul proiectului „Dezvoltarea cooperării transfrontaliere în promovarea siturilor de patrimoniu istoric și cultural în zona transfrontalieră a României și Ucrainei” – HE-CROSS, proiect implementat de către Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în parteneriat cu Universitatea Națională Tehnică de Petrol și Gaz Ivano-Frankivsk (IFNTUOG).

Potrivit USV, la conferința de presă organizată de partenerul ucrainean, ocazionată de inaugurarea Muzeului, a participat și o parte a echipei de proiect din cadrul Universității sucevene.

Rezultatele obținute în cadrul proiectului, dar și importanța cooperării dintre universitățile partenere au fost prezentate de către Ștefan Purici, coordonator de proiect și Prorector al USV și de către Doina Turcu, Ofițerul de monitorizare al proiectului din partea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava.

În intervențiile din cadrul conferinței de presă a fost subliniat rolul cooperării transfrontaliere și sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, în dezvoltarea parteneriatelor puternice și a comunităților locale de ambele părți ale frontierei, dar și în promovarea culturii locale și păstrarea patrimoniului istoric.

Printre celelalte rezultate notabile obținute până în acest moment în cadrul proiectului se numără și inventarierea obiectivelor istorice și culturale de ambele părți ale frontierei, precum și introducerea lor în materiale de promovare și pe site-ul proiectului, ce urmează a fi lansat în scurt timp.


Intră acum și în grupul de