Tiberiu Prodan lucrează temeinic şi cu succes la distrugerea PNL Suceava

Deputatul PNL de Rădăuţi, Mircea Irimescu, a făcut ce ştie el mai bine, sau altfel spus, a făcut ceea ce i-a fost cel mai la îndemână: şi-a dat demisia din rândul liberalilor. Asta a fost, în opinia parlamentarului de Suceava, poate unul dintre cei mai norocoşi deputaţi scoşi de legea alegerilor uninominale, un lucru de mare onoare. Am discutat cu domnul Irimescu poate vreme de un sfert de oră şi nu am înţeles mare lucru. De o ştire acolo a îndrugat câteva vorbe, dar atât. Din vorbăria cu domnia sa, în care tonul folosit de parlamentar a fost mai degrabă unul plângăcios, a reieşit că îi pare rău, dar nu foarte tare şi că de fapt el acum cu adevărat e un om liber de contract. Cumva că la Rădăuţi, acolo unde păstoreşte ca lider liberal senatorul Tiberiu Prodan, salvarea în materie de liberalism în alegerile generale a venit de la PNŢCD. Un partid pe cât de plin de istorie pe atât de gol în momentul de faţă de oameni de valoare. Afacerea cu transferul lui Irimescu de la PNŢCD la PNL pentru a candida este una exclusiv marca PRODAN. Senatorul a încercat în felul ăsta să îşi apere “deal-urile” făcute în precampanie cu PD-L, dar mai ales cu PSD. Prodan a mers pe mâna lui Irimescu, fiind convins că acesta nu va ieşi în veci şi pururi parlamentar, dar cu siguranţă că va încurca lucrurile astfel încât să nu iasă candidatul de pe zona Vicov, şi anume George Coroamă. Mai mult, ca treaba să fie bună, Prodan a negociat de asemenea manieră candidatura lui Irimescu, încât la un moment dat acesta din urmă urla pe drumurile urbei rădăuţene că a fost ţepuit că nu i s-au dat banii promişi, că el nu plăteşte nici un fel de afiş electoral de-al său. Trebuie să mărturisesc că nu am crezut nici până în ultima clipă că Irimescu va fi deputat. Nu era normal, nu era logic, nu era…nici măcar corect din punct de vedere al moralităţii. Şi minunea s-a produs: un om care a strâns mai puţine voturi decât un consilier local a ajuns parlamentar. Personal, consider că asta e o jignire la adresa ideii de a vota uninominal.
Ca borcanul cu fiţe ale candidatului Irimescu să se umple, acesta nici măcar nu a participat la depunerea dosarelor echipei candidaţilor PNL la Biroul Electoral Judeţean Suceava. Şi pe deasupra, începea să circule zvonul că acesta s-ar retrage din cursă. Nu s-a retras şi până la urmă a luat şi caimacul alegerilor.
Acum, după ce a mirosit aer tare de Parlament, Irimescu a făcut ce ştie el mai bine, a dat cu piciorul în „căldarea cu lapte liberal”. Faptul că nu a înţeles ce caută pe la PNL şi de ce este el deputat nu mă deranjează, mă deranjează doar că legea alegerilor uninominale nu a dat posibilitatea Sucevei să nu aibă asemenea specimene aşa-zis politice. Dar rămâne totuşi de rezolvat încă o problemă la PNL Suceava: oare senatorului Tiberiu Prodan i se va permite în cotinuare să-şi bată joc de organizaţia judeţeană şi să-şi facă jocurile personale în compania liderilor PSD şi PD-L? Dacă da, atunci deja pregătesc necrologul PNL-ului.

MIHAI CHIRA