Dle Cușnir…,la PSD Suceava hârtia are viitor!!!


Intră acum și în grupul de

Cu puțin timp înainte de terminarea mandatului de președinte al CJ a PDL-istului Gheorghe Flutur, unul dintre consilierii judeteani ai PSD Suceava cerea în plenul unei ședințe să se pună la toaletele din Consiliu hârtie igienică ca să aibă și ei acces la acestă invenție.

La mai puțin de 2 ani de la acest episod hilar și penibil de altfel, un alt consilier judetețean al PSD, Dan Cușnir, de data aceasta însă unul considerat a face parte dintre ”lupii tineri” ai partidului a cerut în plenul CJ ca toți consilierii să primească TABLETE (dispozitive electronice moderne de comunicare și informare-n.n.) și asta pentru a se face economie de hârtie și a se eficientiza comunicarea în plenul deliberativului județean.

Solicitarea dlui Cușnir a stârnit rumoare în sală și nu a fost primită de membrii CJ cu căldură, așa cum ne-am fi așteptat.

De altfel, nici nu este de mirare pentru că de câteva luni, în CJ Suceava, consilierii județeni au revenit la era în care fac apelul nominal și ridică regulamentar mâinile în sus la momentul în care președintele Cătălin Nechifor le strigă numele.

Cu ocazia asta, președintele poate vedea și dacă respectivul consilier are unghiuțele curate și tăiate.

În era hiper-informatizării, consilierii județeni nu numai că nu sunt la curent cu ultimele noutăți în materie de legi, dar încă se mai numără voturile din persoană în persoană, exact ca pe timpul Imperiului Habsburgic când fusese construit Palatul Administrativ, locul unde ei își desfășoară azi activitatea.

Personal, aș fi extrem de încântat să îi văd pe consilierii PSD cum comunică prin Messenger în timpul ședintelor de CJ și mai ales cum urcă pe blog-urile personale părerile despre diversele proiecte de hotărâri ale CJ. Dar nu apuc sigur în acest mandat.

Episodul cu Dan Cușnir în prim plan mi-a reamintit o reclamă simpatică. Cea în care soțul tot încearcă să îi explice soției că s-au inventat tabletele și că poti face cu acestea cam de toate, să scrii mesaje, sa rezolvi rebus, să desenezi, să vezi filme. De toate.

Un singur lucru nu a putut soțul – să foloseacă tableta atunci când a rămas fără hârtie igienică la toaletă.

Concluzia e clară: dle Cușnir – la PSD Suceava hârtia are viitor! Și mai ales cea igienică!

 

 

MIHAI  CHIRA


Intră acum și în grupul de