Expozitia “Alter Ego” a fost deschisa la Centrul pentru Sustinerea Traditiilor Bucovinene din Suceava

La Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din municipiul Suceava a avut loc joi, la ora 18.00, vernisajul expoziţiei cu genericul „Alter Ego”, realizată de Asociaţia de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG – Tonitza Art Group).

Expoziţia etalează lucrări de pictură ale artiştilor Rodica Maria Iacobescu, Leonard Adrian Melisch, Mihai Varzari, Ana-Maria Ovadiuc (AMO), Rodica Postolache, Ioana Cezara Poiată, Angelica Mirela Pagu, Cristina Hreamătă-Macoveiciuc, Andreea Alexandra Stela Juduc, Alina Elena Lăzăreanu, precum şi lucrările unor elevi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, coordonaţi de prof. Izabela Ignătescu.

Evenimentul a fost prezentat de conf. univ. dr. Sabina Fînaru.

Expoziţia va fi deschisă până în  data de 31 iulie a.c.