Evenimente de Mos Nicolae, in acest weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

În acest sfârşit de săptămână, Iulius Mall Suceava îi invită pe bucovineni să se bucure de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă. În pauzele de shopping, complexul comercial îi întâmpină pe clienți cu un târg de antichități dedicat sărbătorilor de iarnă, un spectacol de Moş Nicolae, teatru de păpuşi şi atelier de creaţie decoraţiuni, pentru copii.

Iulius Mall Suceava2

 

De vineri până duminică, în perioada 5 – 7 decembrie 2014, clienţii Iulius Mall Suceava sunt aşteptaţi la o ediţie dedicată sărbătorilor de iarnă a Târgului de Artă şi Antichităţi.

„Cei care adoră piesele cu patina timpului vor putea opta pentru un alt fel de cadou, surpinzându-i pe cei dragi cu obiecte unicat”, au transmis reprezentanții complexului comercial. Potrivit acestora, la Iulius Mall își vor da întâlnire colecţionari din toate colţurile ţării. Aceștia vor veni în ajutor tuturor clienților în găsirea darurilor potrivite, prezentându-le cele mai frumoase articole ancorate în trecut. Vor putea fi cupărate și admirate la Târgul de Artă şi Antichităţi piese de mobilier, tablouri, statuete, patefoane, argintărie, bijuterii, ceasuri, porţelanuri, numismatică, filatelie, cărţi poştale, medalii, diferite piese ornamentale şi multe alte obiecte reprezentative pentru culturile de pe întreg mapamondul.

Sâmbătă și duminică copiii vor fi în centrul atenției, pentru ei reprezentanții Iulius Mall su pregătit multe surprize. Sâmbătă, de la ora 12.00, în zona Kidsland, cei mici pot participa la un atelier de creaţie cu tematică de iarnă.

„În aşteptarea sărbătorilor, ştrengarii vor învăţa cum să realizeze decoraţiuni pentru brad sau pentru a înfrumuseţa casa de Crăciun. Tot sâmbătă, de la ora 15.00, în zona Kidsland, prichindeii vor avea prilejul de a se întâlni cu Moş Nicolae. Simpaticul bătrânel îi va întâmpina cu multe jocuri, concursuri şi surprize dulci. Astfel, cei mici se vor bucura alături de prieteni de frumoasa sărbătoare şi vor învăţa lucruri noi”, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, duminică, de la ora 16.00, marionetele Teatrului de Păpuşi „Puppet”  le vor spune copiilor povestea „Ursul păcălit de vulpe”. După ce vor afla învăţătura acestei piese, cei mai talentaţi copii vor participa la finala concursului „Rampa de lansare”. Momentele lor de dans, muzică sau teatru vor fi premiate şi aplaudate.


Intră acum și în grupul de