Targul Agro Expo Bucovina, in acest weekend, in parcarea Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Începând de vineri și până duminică, în parcarea Iulius Mall Suceava va avea loc cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Agro Expo Bucovina.

agro expxo bucovina

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Direcţia Agricolă Suceava, şi reuneşte peste 60 de expozanţi din ţară și străinătate.

Sucevenii vor găsi de la fructe, legume, miere, produse conservate şi preparate alimentare, până la utilaje şi tehnologii agricole, flori şi animale de rasă.

Potrivit reprezentanților Iulius Mall Suceava, vizitatorii sunt invitaţi şi la Salonul Alimenta Tradiţional, expoziţia de păsări și animale de rasă, precum şi la expoziţia meșterilor populari.

Sâmbătă, de la ora 15.30, cei care iubesc muzica românească vor fi încântaţi cu un spectacol oferit de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, iar duminică, de la ora 14.30, va urca pe scenă Ansamblului Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava.


Intră acum și în grupul de