Ziua Europei se sărbătorește la Casa Prieteniei

 

Afis Ziua Europei - 9 mai 2015Biroul Francez de la Casa Prieteniei, în colaborare cu Biroul Informațional al Regiunii Schwaben, organizează sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 11:00 un eveniment dedicat Zilei Europei, sub genericul “Unité en diversité”.

În debutul activităților va fi prezentată Expoziția SPECTACLE  MÉTAPHYSIQUE  DES  COULEURS a pictorului Cezar Secrieru (Republica Moldova) de către  prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu și dr. artist vizual Ana-Maria Ovadiuc.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Francez, programul zilei va continua cu momente artistice în limbile franceză, germană, italiană, engleză, spaniolă, română, oferite de talentați elevi suceveni din cadrul: Eco-Școlii „Ion Creangă” Suceava (coordonatori prof. Adrian Șoiman, prof. Gabriela Aungurencei), Forumului German Suceava (coorodonator Carmen Schley), Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni (coordonatori prof. Alexandra Sîrghi, prof. Adriana Duceac ), Liceului tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni (coordonator prof. Briana Belciug), Clubului francofon Suceava (coordonator prof. Petronela Munteanu), Colegiului Național „Mihai Eminescu”  Suceava (coordonatori prof. Cristina Hetriuc, prof. Irina Melish), Colegiului Național de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava ( coordonatori prof. prof. Gabi Hisem, prof. Isabela Iacob), Școlii nr. 11 „Miron Costin” Suceava (coordonator prof. Adriana Caliniuc), Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava (coordonator prof. Olivia Macovei), Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava (coordonator prof. Teodora Greciuc), Colegiului de Informatică „Spiru Haret” Suceava (coordonator prof. Delia Panaitescu), Școlii nr. 10 Suceava, Școlii Liteni-Moara (coordonatori prof. Cristina Chibici, prof. Viorica Cojocariu), Școlii Creștine Filadelfia Suceava (coordonator prof. Raluca Boiciuc),Grupului CRESCENDO (coordonator prof. Iulia Buraciuc), Grupului INSIEME al Asociației RO.AS.IT (coordonator prof. Valentin Ianoș). Nu vor lipsi dansul, poezia, teatrul, muzica interpretate în limbile Europei.

La organizarea evenimentului participă: Centrul Cultural Bucovina, Asociația Tonitza Art Group, Asociația Seniorilor Bucovineni, Asociația RO.AS.IT.