„Târgul de Sânziene” al meşterilor populari, la Suceava, în perioada 19-24 iunie


Intră acum și în grupul de

Afis -Targ de Sanziene 2015“Târgul de Sânziene” al meșterilor populari se va desfășura în Parcul Central al municipiului Suceava, în perioada 19-24 iunie 2015,  și la Shopping City Suceava, în intervalul 20 – 24 iunie 2015.

 „Evenimentul dedicat <<Zilelor orașului Suceava>> își propune stimularea meșterilor populari în producerea și valorificarea produselor meșteșugărești autentice și specifice zonelor etnografice din care provin, cu predilecție a celor specifice Bucovinei, dar și facilitarea legăturii acestora cu iubitorii de produse meșteșugărești”, a declarat Maria Cristina Galațanu, referent în cadrul Centrului Cultural „Bucovina”.

Ea a precizat că în cadrul târgului și-au anunțat participarea peste 60 meșteri populari din județul Suceava, județele limitrofe și din țară, care vor fi amplasați în 10 căsuțe tradiționale (în Parcul Central), puse la dispoziție de către Primăria Suceava și la Shopping City Suceava.

„Meșterii populari vor expune spre vânzare, obiecte meșteșugărești autentice, unele chiar cu caracter unicat, din cele mai diverse ramuri ale artei populare: prelucrarea lemnului, pielărie, ceramică, țesături, ticotaje, artă decorativă, artă cinegetică, încondeiatul ouălor, artă plastică – icoane, arta confecționării și decorării sticlei, gastronomie tradițională, cele mai autentice produse vor fi premiate, dar toți meșterii vor primi diplome de participare.

Târgul va constitui o oportunitate pentru valorificarea produselor meșteșugărești, venind astfel în întâmpinarea cererii populației municipiului și a turiștilor (prezenti în număr mare de Sânziene, în pelerinaj la Mănăstirea Sf. Ioan), care apreciază din ce în ce mai mult arta populară”, a mai arătat Maria Cristina Galațanu.

“Târgul de Sânziene” al meșterilor populari va fi organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Direcția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Primăria Suceava.


Intră acum și în grupul de