”Europa literară”, o nouă manifestare la Biroul Francez din Suceava

Biroul Francez din Suceava va fi miercuri, 18 mai a.c., începând cu orele 17.00, gazda manifestării “Europe littéraire”, a treia și ultima etapă a proiectului „Rendez-vous des cultures”.

afis BF 18 mai 2016” Pe 18 mai 2016, la Biroul France, va fi celebrată <<Europa literară>>, un prilej de a realiza o hartă a bătrânului nostru continent, cu repere literare mai mult sau mai puțin cunoscute de elevi.

Amélie Nothomb, Patrick Modiano, Matei Vișniec, Maurice Carême, Romain Gary, Eric Emmanuel Schmidt, Philippe Jaccottet, René Gosciny, Jean- Jacques Sempé, Michael Ende, Selma Lagerlöf, Samuel Beckett, Jacques Brel sunt câteva dintre numele care îi vor purta pe tinerii cititori într-o călătorie fascinantă dintr-un colț al Europei în altul.

Lecturi din autori de expresie franceză, germană, engleză, italiană, română vor prilejui o adevărată sărbătoare a limbilor europene, a plurilingvismului și diversității culturale.

Va fi un eveniment care va sta sub semnul <<unității în diversitate>>, interculturalității, toleranței și respectului pentru cultura celuilalt”, informează reprezentanții Biroului Francez situat în Casa Prieteniei din Suceava.

Proiectul „Rendez-vous des cultures”, derulat în anul șolar 2015-2016, prin colaborarea elevilor de la Liceele Tehnologice „Iorgu Vîrnav Liteanu”, Liteni și „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, coordonați de prof. Briana Belciug și prof. Alexandra Sîrghi, promovează literatura în rândul copiilor și tinerilor și vine dintr-o nevoie profundă de a cultiva valori umane reale, de a oferi modele autentice și de a modela personalitatea tinerilor cititori.

”Prin cele trei etape ale sale („Ionesco, au Carrefour des cultures” – noiembrie 2015, „Rendez-vous avec un livre” – martie 2016, și „Europe littéraire” – mai 2016), proiectul vizează revalorizarea literaturii, deschiderea apetitului pentru lectură, dezvoltarea simțului critic, creșterea stimei de sine și educarea respectului față de opiniile celorlalți”, arată reprezentanții Biroului Francez. (Irina Lițu)