Concert estival al Filarmonicii Botoșani, duminică, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

După succesul primelor două concerte simfonice oferite sucevenilor și nu numai,  Iulius Mall Suceava lansează o nouă invitație clienților săi de a petrece o seară de vară în compania ritmurilor clasice.

Iulius Mall Suceava

Astfel, potrivit unui comunicat al complexului comercial sucevean, duminică, 21 august 2016, de la ora 18.00, în zona intrării principale, sucevenii și nu numai se vor putea bucura de atmosfera relaxantă a unei seri pe note muzicale, în aer liber.

”Îndrăgita destinație de shopping și petrecere a timpului liber le oferă iubitorilor de ritmuri clasice un concert estival, susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani. Sub bagheta dirijorului brașovean Iulian Rusu, instrumentiștii talentați vor interpreta partituri celebre, spre încântarea publicului.

În programul concertului estival sunt incluse pasaje din opere îndrăgite de melomani, precum: Poloneza din opera „Evgheni Oneghin” (P.I. Ceaikovski), Preludiu la opera „Carmen” (G. Bizet), Vals Imperial (J. Strauss), „Farandola” din Suita a II-a „Ärleziana” (G. Bizet), Uvertura la opera „Bărbierul din Sevilla” (G. Rossini), Mazurca din baletul „Copelia” (Leo Delibes), Polca „Tren de plăcere” (J. Strauss), Dans ungar nr.5 (J. Brahms), Vals din muzica de scenă la piesa „Mascarada” (A. Haciaturian),  Polca „Fierarului” (Jz. Strauss), Dans ungar nr. 6 (J. Brahms), Marș persan (J. Strauss) și Valsul „Trandafirii din sud” (J. Strauss). Filarmonica de Stat Botoșani este invitată pentru a treia oară la Iulius Mall Suceava, primele concerte simfonice bucurându-se de un public numeros și entuziasmat.

Iulius Mall îi invită pe toți iubitorii de muzică la un spectacol extraordinar, pentru a se destinde pe ritmuri clasice renumite”, se arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de