Spectacolul bilingv ”Primăvara e departe încă – Toujours Ensemble” se joacă la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava

afis-teatruTeatrul Municipal Matei Vișniec Suceava va găzdui joi, 22 septembrie, la ora 18.00, spectacolul bilingv româno-francez „Le printemps est encoire loin. Tojours ensemble – Primăvara e departe încă. Mereu împreună” de Anca Visdei, în regia lui Ivan Romeuf.

Din distribuția piesei fac parte: Claudia Ardelean, Maryse Courbet, Fatma Mohamed și Marie-Line Rosetti. Asistent de regie: Fazakas Misi, Colaborator artistic: Frédéric Grosche.

”După ani de zile, două surori se regăsesc. Alexandra a fugit în Elveția pentru a scăpa de dictatura ceaușistă și încearcă să își publice scrierile interzise în țara sa. Este surprinsă de rezultatul emigrării (i se spune că provine din „lumea a treia”, că a venit în Elveția pentru a muri de foame), iar supraviețuirea chiar îi este dificilă. Cealaltă soră (Ioana), rămasă în România să-și continue activitatea în calitate de actriță, este condamnată la… a face față cu putere. … „Trebuie să supraviețuiesc bine. Crezi că m-ar lăsa să joc Puck dacă ar arăta altfel scrisorile de acreditare…” Regăsirea celor două surori nu este ușoară, ea va fi materializată prin reprezentarea fizică a tinereții lor și va avea un loc important în această călătorie… Totul este posibil, pentru că suntem în teatru. 4 actriţe – 2 personaje… Memoria noastră este capricioasă… Amintiri trunchiate. Dorința de a uita există, dar sunt lucruri pe care nu le poți uita. Actrițele vor reprezenta două variante ale amintirilor trăite. Prezentul le obligă să retrăiască o mulțime de amintiri de mult uitate”, se arată în sinopsisul piesei.

 

Spectacolul este o coproducție realizată de Compania teatrală L’Egrégore din Marsilia și Teatrul„Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe.

Biletele costă 15 lei și pot fi achiziționate de laTeatrul Municipal Matei Vișniec Suceava.


Rezervari la: 0330 803 995, luni-marti-miercuri, între orele 11.00 – 15.00.