Air France, Holzindustrie Schweighofer, L’Ecole de Provence și Asociaţia Graines de Joie au finanțat un teren de sport la Centrul social Maria Ward din Rădăuți

Un teren de sport va fi inaugurat, luni, la Centrul social Maria Ward din Rădăuţi.

Potrivit sorei Felicitas Butacu, sponsorii proiectului sunt Air France, L’Ecole de Provence , Asociaţia Graines de Joie și Holzindustrie Schweighofer.

Acești sponsori au mai finanțat și noua clădire a Centrului care a fost inaugurată în septembrie 2014.

centrul-maria-ward-radauti

La inaugurare ar urma să participe, autorităţi din municipiul Rădăuţi, sponsorii proiectului, surorile, personalul specializat din Centru, copiii beneficiari şi părinţii acestora.

Centrul Social “Maria Ward” din Rădăuţi aparține Asociaţiei I.S.E.A., o organizaţie non-guvernamentală ce are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii locale, acordând copiilor aflaţi în dificultate servicii socio-educative.

Aceste servicii se derulează sub coordonarea surorilor din Congregatio Jesu, a personalului angajat specializat cărora li se alătură elevi şi profesori voluntari.

La Centrul Social de Zi copiilor le este oferit ajutor la efectuarea temelor şi a sarcinilor şcolare, rechizite şi activităţi cultural-educative; un supliment alimentar zilnic şi ocazional un pachet alimentar pentru familie; educaţie igienico-sanitară şi materiale de igienă personală; asistenţă medicală şi suport financiar pentru achiziţionarea tratamentului medical; orientare profesională şi asistenţă socială acordată familiilor lor; programe cultural-educative şi activităţi de formare civică cu caracter ecologic; logoterapie, terapie şi consiliere socială.

Denumirea centrului, Maria Ward, a fost dat în onoarea primei femei din istorie care s-a implicat în viaţa apostolică a Bisericii Catolice din secolul al XVII-lea.

Maria Ward (1585-1645) a avut ca deviză : “A iubi pe săraci, a stărui în această iubire, a trăi, a muri şi a învia cu ei”.

Opera pe care a fondat-o Maria Ward există astăzi la nivel mondial cu numele de Congregatio Jesu (mai înainte cunoscut cu numele de Institutul Sfintei Fecioare Maria) şi Institutul Sfintei Maria Fecioară (Ramura Loreto) numărând aproximativ 3.000 de membre. Surorile activează pe cele cinci continente în 44 de ţări, inclusiv în România.(N.B.)