Festivalul Lampioanelor, ediția a doua, la Cinematograful Modern Suceava

La Cinematograful Modern Suceava, va avea loc, vineri, 10 februarie a.c., la ora 19:00,  cea de-a doua ediție a Festivalului Lampioanelor.

FOTO: http://www.costintanasescu.ro/

Casa Româno-Chineză Suceava a organizat astfel, urmând tradiția instituită de Clubul de Studii Asiatice, un spectacol în care tradițiile chinezești au fost îmbinate cu cele locale, celebrând relațiile de prietenie dintre cele două culturi.

”Vă așteptăm să descoperiți o nouă latură a culturii asiatice și să fiți fascinați de dăruirea celor implicați în această frumoasă poveste a prieteniei”, transmit organizatorii.

Un moment de o deosebită importanță în cultura chineză, Festivalul Lampioanelor are loc în a 15-a zi după Anul Nou chinezesc și încheie seria de festivități cu ocazia celebrării acestuia. Anul care a început pe 28 ianuarie 2017 este anul Cocoșului de Foc și va fi, spun astrologii, unul al energiilor puternice și al momentelor rare, cu şanse nesperate, împliniri şi bucurii pe care le vom ţine minte toată viaţa.

Evenimentul de la Suceava este organizat de Clubul de Studii Asiatice și Casa Româno-Chineză Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Asociația Discover Bucovina, Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu”, Asociația de Cooperare Cultural – Educațională Suceava și FlyMusic. (Irina Lițu)