Conferință și dublă lansare de carte la Observatorul Astronomic USV Suceava, în cadrul Festivalului Primăvara Poeților


Intră acum și în grupul de

La Observatorul Astronimic al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc vineri, 17 martie, la ora 17.00, o activitate organizată în cadrul editței 2017 a Festivalului internațional ”Le Printemps des Poétes – Primăvara Poeţilor”.

Evenimentul cuprinde lansarea volumelor ”Elegii din infern” (Editura Tipo Moldova, Iași, 2016)  și ”Elegiile de la Stalingrad” (Editura Vinea, București, 2017), ale scriitoarei Angela Furtună și conferința”Stalingrad – istorie și etică”, invitat prof.univ. dr. Florin Pintescu.

Invitații speciali ai manifestării sunt: directorul Editurii Tipo Moldova Iași, Aurel Ștefanachi, directorul Editurii Vinea, București, Nicolae Tzone și Mircea Nanu Muntean.

Activitatea de la Observatorul Astronimic al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava este organizată de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera”, Editura Tipo Moldova Iași, Editura Vinea București, în parteneriat cu Cygnus – Centre UNESCO, Clubul de Inițiativă Literară CIL. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de