Eveniment dedicat culturii de lavandă, în acest weekend, la Rădăuți

Iubitorii de natură și miresme îmbietoare sunt invitați să ia parte, în acest weekend, la Rădăuți, la un eveniment special dedicat culturii de lavandă.

Potrivit organizatorilorilor evenimentului „Natura în sărbătoare”, sâmbătă și duminică, pe 1 și 2 iulie, cei interesați vor putea afla cum să aibă grijă de o minicultură de lavandă, despre efectele binefăcătoare ale ei și totodată să își îmbogățească garderoba cu accesorii unicat.

„Invitații noștri sunt nerăbdători să-ți împărtășească din cunoștințele și experiența lor. Sâmbătă de la ora 11:00 aveți ocazia să o cunoașteți pe Mihaela Sologon care cultivă lavandă de 3 ani, pe Alexandra Hlade reprezentantă Young Living, pe Gina Agape creator, designer și initiatorul acestui proiect, Alexandra Gavrileţ (artist handmade și colaborator proiect), iar toate acestea se vor întâmpla într-un cadru poetic pus la dispoziție de singura ceainărie din Rădăuți: Trees cafe, pe strada Dimitrie Onciul nr 2”, au precizat organizatorii.

Evenimentul este organizat de JAD-primul magazin cu obiecte lucrate manual din Rădăuți și Trees Cafe.

(Mihaela Tcaciuc)